A ierta sau a nu ierta ?!

D-zeu ne-a iertat,insa noi daca iertam suntem luati drept prosti sau slabi de caracter ! Cand te barbatul o data si de n ori ,mereu zici ca e ultima oara cand ierti ,caci oricum el nu apreciaza ,insa continui sa ierti si uiti trecutul ,si apoi iar ti se aduce trecutul in prezent ! Sunt proasta ca am iertat ? Am un caracter slab ? Eu credeam ca daca iubesti cu adevarat ,ierti ! Sau nu ? Cea mai mare dovada de iubire este iertarea ,sau nu ?

ely_dodolina a scris:D-zeu ne-a iertat,insa noi daca iertam suntem luati drept prosti sau slabi de caracter ! Cand te barbatul o data si de n ori ,mereu zici ca e ultima oara cand ierti ,caci oricum el nu apreciaza ,insa continui sa ierti si uiti trecutul ,si apoi iar ti se aduce trecutul in prezent ! Sunt proasta ca am iertat ? Am un caracter slab ? Eu credeam ca daca iubesti cu adevarat ,ierti ! Sau nu ? Cea mai mare dovada de iubire este iertarea ,sau nu ?

Pai nu ai caracter slab.. inseamna ca tu, chiar iti doresti sa fi cu acea persoana... Dar ce te faci? ca iertarea asta e cu dus-intors... in sensul ca se creiaza precedentul, si astfel, partenerul va zice: eh, m-a iertat de data asta, ma va ierta si data viitoare!!! Cred ca e important sa putem ierta, dar cred ca mai important este cum o facem.. cred ca trebuie sa arati FERMITATE in iertare, sa arati cat de serioasa e treaba si ca de fapt ESTE PRIMA SI ULTIMA OARA CAND ACCEPTI ASA CEVA, tocmai ptr a ii oferi omului a doua sansa... despre cum se poate acorda aceasta iertare, dublata de fermitate, nu pot da sfaturi ptr ca de fapt nu exista retete.. depinde de fiecare cuplu in parte.
Ah, si inca ceva, ca era sa uit cand iertam cu adevarat, atunci, amintirea acelui eveniment nu revine ptr a ne necaji sau transmite energii negative... si NICI NU MAI STARUIE IN MINTEA NOASTRA, de parca am fi lipit-o cu Super Glue!!! Cand ai iertat cu adevarat, atunci, chiar daca se intampla sa te mai impiedici de umbrele trecutului, vei privi cu DETASARE, ca pe un fapt divers, NEUTRU.... daca nu vei avea "simptomele" acestea, atunci inseamna ca NU AI IERTAT CU ADEVARAT..... IERTAREA TREBUIE SA IMPLICE SI UITAREA... este falsa afirmatia unora care spun ca "au iertat dar n-au uitat".. nu exista asa ceva dom'le...asta-i praf in ochi ptr fraieri..... oameni pe care amintirile ii macina permanent, ca un vierme, aceia poarta inca in suflet, povara NEIERTARII.

Pentru tine bobonata Eli, dedic in mod special, cu toata dragostea, o veche si superba melodie,atat de draga inimii mele(cu ani in urma cred ca o ascultam de zeci de ori intr-o saptamana) o voce de exceptie ptr o melodie de exceptie: Mihaela Runceanu -"Iarta"

frumoasa melodia ai dreptate cu tot ce spui ,eu am iertat si nu ma mai intereseaza trecutul ,insa cand imi da foc,imi aduc aminte ,si incep sa reprosez !si apoi imi pare rau !

Iulicutza nu o putea zice mai bine. Cred ca e cel mai greu sa ierti, usor e sa pleci.
Iertarea e de multe ori ca o lama cu 2 taisuri, ierti dar nu uiti.Si apar reprosurile si gelozia, pt ca toate avem in nou si montrul asta verde care ne chinuie, si vinovatia. El ajunge sa se simta dator, tu crezi ca esti indreptatita sa ai parte de toata atentia si admiratia lui mereu si apoi unul clacheaza. Si compara si se agita si si aduce aminte.
Nu cred ca am mai povestit nimanui ce gandeam sau ce mi a deschis ochii.
E greu, eu nu am putut sa iert in trecut nimic, poate ca nu iubeam suficient sau poate ca l am dat jos de pe piedestalul ala unde l pusesem si s a dus tot farmecul sau poate nu l iubeam deloc.
Acum , in relatia cu el, de multe ori iert, daca inainte luam foc din orice, acum am ajuns sa pretuiesc ce avem, sa inteleg ca toti gresim si ca cateodata oboseala, stresul, problemele, ne fac sa ne varsam nervii pe celalalt. Sincer nu stiu daca m-a inselat cu adevarat, dar la un moment dat am dat de niste discutii aprinse cu o alta ea. As fi urlat si tipat si l-as fi improscat cu tot noroiul din lume, dar ceva m-a oprit. Nu stiu de ce, nu stiu ce.Poate ca nu vroiam sa cred ca s a intamplat, sau poate chiar vroiam o noua sansa.Mi a fost greu sa capat iar incredere in el, pentru ca gelozia tot exista.
Apoi am avut o perioada in care tot timpul ne certam, ba eram parintii mei care erau absurzi, ba erau prietenii lui care veneau in fiecare seara si se ameteau, ba era o amica de a lui ce l excalada de zor, de ajunsesem sa ne certam in fiecare seara. si culmea in perioada aia, un amic a aparut ce era tot ce mi as fi dorit ca prietenul meu sa fie, care parea ca intelege si fetelor sincer am fost la un pas sa l insel. Eram obosita de certuri si credeam ca gasesc alta liniste.
Din fericire Dumnezeu mi a dat minte si am pus ambelor relatii punct.
Asa ca atunci l-am inteles pe prietenul meu si am inteles ce influenta au unii prieteni, ce mult conteaza anturajul si ce repede poti fi ispitit.
Si iar din fericire, el a venit la mine si am discutat. Am apreciat ca desi nu stia ce s-a intamplat intr mine si acel "amic", era dispus sa ma ierte, nu multi barbati ar face asta.Mi am dat seama ca meritam o sansa si ca ne iubim.
As zice happy end, dar nu exista. Viata e buna si rea, dar e mai buna in doi nu?

Iulia a scris:
E greu, eu nu am putut sa iert in trecut nimic, poate ca nu iubeam suficient sau poate ca l am dat jos de pe piedestalul ala unde l pusesem si s a dus tot farmecul sau poate nu l iubeam deloc.
Acum , in relatia cu el, de multe ori iert, daca inainte luam foc din orice, acum am ajuns sa pretuiesc ce avem, sa inteleg ca toti gresim si ca cateodata oboseala, stresul, problemele, ne fac sa ne varsam nervii pe celalalt. Sincer nu stiu daca m-a inselat cu adevarat, dar la un moment dat am dat de niste discutii aprinse cu o alta ea. As fi urlat si tipat si l-as fi improscat cu tot noroiul din lume, dar ceva m-a oprit. Nu stiu de ce, nu stiu ce.Poate ca nu vroiam sa cred ca s a intamplat, sau poate chiar vroiam o noua sansa.Mi a fost greu sa capat iar incredere in el, pentru ca gelozia tot exista.

Am tot ezitat sa-ti spun, ca citind postarile tale,stilul, ideile, trairile....am adeseori ciudata senzatie ca as purta un dialog cu Iulicutza pe la vreo douazeci si ceva de anisori.... Iulicutza cea tanara si exuberanta, plina de ghidusii si creativitate, cea sigura pe farmecul ei si absolut constienta ca si natura fusese deosebit de darnica cu ea...acea Iulicutza cu un suflet mare, dar incapabila pe atunci de o iubire profunda.. doar zvacniri de orgolii...si multa superficialitate... o Iulicutza curtata de multi juni, dar niciodata de cei pe care ea ii ravnea, o Iulicutza dispretuitoare ptr toti acei baietasi care facusera pasiune ptr ea veghind la geamul ei, fie ploaie sau vant, cu espadrile din panza si talpa de carton, asteptand sa zareasca macar un semn de viata de la printesa inimii lor... dar bietii de ei nu aveau nici cel mai mic habar ca in spatele acelei printese, se ascunde o mare scorpiuta, incapabila de a ierta sau uita nici cea mai mica abatare. Ea era cea puternica si pururea tanara... viitorul? nimic altceva ptr ea, decat un superb covor de catifea rosie, inaintea picioruselor ei firave ....

Anii au zburat... Iulicutza noastra a indurat si groaznicul chin al celor lipsiti de nadejde...a cerut sa fie alinata, mangaiata, mantuita.. dar nu i-a raspuns nimeni! A primit ceea ce a meritat, caci NIMIC PE LUMEA ASTA NU RAMANE NEPLATIT... intamplari crude,umilinte, sirag de umilinte revarsate ca intr-o perpetua cascada.... lectii de viata ce au avut menirea de a o maturiza... a invatat ce inseamna compromisul... si cat de usor se poate face...a simtit gustul amar al singuraratii.... si-a inghitit lacrimile si s-a ridicat din nou, zambind(desi nu din inima), si-a adunat curajul si a salutat oamenii dusmanosi....
Oglinda- oglinjoara, prietena ei cea buna de odinioara, i-a ramas fidela, insa acum dezvaluia cu prea cruda fidelitate, riduri si colacei celulitici.. urme de cicatrici ....de "dinti", dintii unei guri nemiloase care s-a infruptat din viata ei, la o masa de ospat....

off.. Iulicutza.. de cate ori am avut impresia ca le sti pe toate, ca sunt independenta, frumoasa si nu am nevoie de nimeni si de acordul nimanui.
Cata aroganta, chiar si acum mai am ramasite. Imi doresc sa fiu mai buna, de multe ori ajut, dar si de mai multe ori judec.
Din fericire am primit niste lectii si un barbat pe care il iubesc si invat lectia compromisului, dar e asa greu. De cate ori nu mi vine sa i zic, plec, nu am nevoie de nimeni sa fiu fericita... De cate ori am stat tare si am plans pe ascuns... Ma bucur ca in ultimul timp m am inmuiat, pe ca chiar daca as reusi singura, nu mi doresc asta. Singuratatea nu e un prieten bun, te injungie mereu de cele mai dragi zile, de sarbatori..
Credeam ca daca intorc barbatii caul dupa mine, e ok, dar stii ceva? Seara tot singura eram si culmea i am ales pe cei mai nepotriviti. Babati care m-au inselat, m-au dispretuit, care si au batut joc, din fericire am plecat repede de langa ei.
Cand l am cunoscut pe adi, chiar nu mai credeam in iubire sau barbati. Toti barbatii din jurul meu, chiar si tata, se dovedisere niste barbari, cu mentalitati invechite.
Desi si eu cred ca am gresit, nu vroiam sa iert nimic si credeam ca viata lui trebuie neaparat sa se invart in jurul meu. Nimic nu era suficient.
Todeauna incecam sa mi dovedesc ca s cea mai buna, chiar si pe langa cel de langa mine.
Acum nu ma deranjeaza daca e mai bun ca mine sau nu, nu mai sunt intr o competitie, ma bucur de reusitele lui, ma bucur de compania lui, ma bucur cand pur si simplu sunt eu, fara sa ma tem ce crede si ca ma iubeste asa.